Raport privind activitatea in anul 2021

ACTIVITATEA ASOCIAŢIEI ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE

Activitatea Asociaţiei Bethesda – Cămin pentru persoane vârstnice în anul 2021 a urmărit realizarea obiectivelor stabilite prin strategia de dezvoltare pentru perioada 2016-2021.
În furnizarea serviciilor sociale s-au respectat atât standardele minime de calitate cât şi standardele specifice unui cămin pentru persoane vârstnice.
În cursul anului 2021 asistaţii căminului pentru persoane vârstnice, Ilișești au beneficiat de următoarele servicii sociale:

Asistenţă psihologică:
– persoanele vârstnice sunt consiliate în mod constant de psiholog și asistent social, având prioritate cei care prezintă nevoi mai urgente, fiind realizate fișe de consiliere socială și psihologică în acest sens

Asistenţă medicală şi îngrijire:
În cursul anului 2021, mai mulţi beneficiari s-au bucurat de serviciile medicale suplimentare, dintre care:
– câțiva beneficiari au fost duși la neurolog, cardiolog și medic psihiatru pentru diagnosticare și tratament
– beneficiarii au fost duşi la medici specialişti ori de câte ori a fost nevoie, iar medicamentele au fost oferite la timp
– starea de sănătate este monitorizată periodic, în registrul medical, fiind notificate următoarele date: date referitoare la starea de sănătate, nivelul tensiunii arteriale, a glicemiei (dacă este cazul), medicația administrată, fișa de monitorizare servicii medicale, planul de recuperare/reabilitare funcțională și neuropsihică, etc
– o parte dintre beneficiari au fost consultați la Spitalul Judeţean Suceava și Policlinica Bethesda pentru investigaţii medicale suplimentare
– cabinetul medical este dotat cu următoarele dispozitive medicale: aparat de oxigen, tensiometru, aparat glicemic, pulsoximetru medical, cadru mobil, pliabil, scaune rulante, saltea antiescare, pat reglabil, aparat de masaj terapeutic și de relaxare, trusă medicală, medicamente pentru diferite afecțiuni, dispozitive pentru incontinență urinară, inhalatoare, proteză auditivă,  echipamente și dispozitive medicale (măști, mănuși, combinezoane, halate de unică folosință)
– o parte dintre salariații unității s-au vaccinat împotriva COVID-19
– câțiva beneficiari s-au vaccinat, și ei, împotriva COVID-19, starea lor de sănătate, fiind bună, în general, fiind tratați și vitaminizați în permanență
– internările în unitate s-au făcut pe baza testelor RT-PCR negativ
– beneficiarilor le-a fost asigurată igiena şi îngrijirea corporală permanentă, beneficiind deajutor pentru igiena corporală, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior
– ajutor pentru prepararea hranei, facilitarea deplasării în exterior, companie, etc
– personalul căminului realizează supravegherea permanentă a beneficiarului aflat în stare terminală, asigură servicii medicale și tratament corespunzător, inclusiv medicație pentru terapia durerii, iar pentru beneficiarii aflați în stare ale căror paturi se află în dormitoare comune, căminul amplasează paravane despărțitoare.
– asigurarea unei îngrijiri socio-medicale corespunzătoare, ținându-se cont de diagnostic și de particularitățile fiecărui caz în parte, conform planului individual de intervenție și a fișei socio-medicale
– monitorizarea în scop preventiv a stării de sănătate, evaluarea și adaptarea regimului alimentar conform indicațiilor medicale
– servicii de menținere a sănătății în baza evaluării/reevaluării nevoilor individuale și administrarea medicației în baza prescripțiilor medicale cu respectarea normelor legale în vigoare.

Hrana:
– hrana este asigurată în concordanţă cu nevoile şi preferinţele personale, alimentaţia fiind sănătoasă, hrănitoare şi adaptată nevoilor legate de dietă
– hrana se prepară zilnic în bucătăria unității, asigurându-se 3 mese principale ca meniu și 2 gustări
– meniul este diversificat și este întocmit săptămânal de către medicul nutriționist, ținându-se cont de preferințele beneficiarilor
– căminul dispune de bucătărie proprie şi un oficiu dotat cu o plită dublă, aparatura etectrocasnică, veselă, mobilier adecvat, pentru situaţii deosebite masa se poate servi şi în dormitorul asistatului, dacă starea medicală a acestuia nu-i permite deplasarea
– unitatea este dotată cu o microfermă care asigură produse din carne proaspete și de calitate.

Activităţi sociale şi culturale:
– În cursul anului 2021 la unitatea noastră s-au organizat diferite activităţi în cadrul căminului împreună cu personalul calificat, au fost pregătite mese festive cu ocazia zilelor de naştere, cu respectarea tuturor normelor epidemiologice împuse în această perioadă
– instituirea și menținerea stării de alertă, în contextul epidemiologic creat de COVID-19, a atras după sine impunerea și respectarea în continuare a măsurilor de prevenție, și anume: restricționarea accesului vizitatorilor/aparținătorilor/reprezentanților legali, purtarea măștilor de protecție și a mănușilor, respectarea graficului de curățenie și dezinfecție, folosirea de dexinfectanți speciali, existența unui spațiu special amenajat, pentru izolare, în cazul suspiciunii de COVID-19, respectarea recomandărilor impuse, măsurarea tensiunii fiecărui angajat la intrarea în unitate, măsurarea temperaturii beneficiarilor și înregistrarea acesteia în registrul medical de evidență.
– s-a oferit consiliere spirituală de preoţi sau pastori, respectându-se credinţa şi dorinţa fiecăruia.

Activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber:
– beneficiarii au la dispoziţie bibliotecă, televizoare, aparate radio, computer, ziare şi reviste, bicicletă fitness, şah, table, etc
– deplasarea în aer liber, efectuarea de drumeţii, inter-relaţionarea cu localnicii
– diverse activități la terasele foișor din curtea unității.

Legătura cu familia:
– beneficiarii sunt încurajaţi şi sprijiniţi să menţină în mod constant legătura cu familia sau cu prietenii prin telefon, vizite.

ACTIVITĂŢI PLANIFICATE ŞI REALIZATE:
– au fost încheiate sau reînnoite diverse parteneriate care au vizat dezvoltarea de proiecte împreună:
Asociația HELP AUTISM contract de sponsorizare, ce constă în primirea de echipamente și dispozitive medicale
S.C. OUTBOX S.R.I. contract de sponsorizare, ce constă în oferirea de echipamente medicale (măști de protecție, capeline de unică folosință, alcool sanitar dezinfectant, halate de unică folosință)
S.C. KILLER SRL contract de sponsorizarea, ce constă în oferirea de produse și preparate din carne
SC BETHESDA SRL Suceava, colaborarea având drept scop acordarea de asistență sau după caz, internare a pacienților vârstnici în A .S.N. Bethesda, pacienți ce solicită sprijin în vederea internării și care îndeplinesc condițiile impuse de A.S.N. Bethesda.
Biserica Betel, Zvorâștea, ce are ca scop implicarea tinerilor din biserică în diferite acțiuni alături de beneficiari și dezvoltarea sentimentelor de prețuire, dragoste și respect pentru persoanele în vârstă 
Grupul ,,Mâini deschise,, Suceava, care are ca scop principal dezvoltarea diverselor activități sociale, culturare și religioase
Asociația PACT (Parent and Child Training), jud. Suceava ce urmărește implicarea copiilor în activități de socializare și dezvoltare a empatiei prin acordarea de ajutor social și emoțional persoanelor vârstnice aflate în dificultate
– de asemenea, au fost încheiate contracte de colaborare cu diferiți medici și specialiști: D-nul Demetriu C. (medic psihiatru), D-nul Pușcașu B. ( medic rezident diabet, nutriție și boli metabolice), D-na Zvanciuc S. (psiholog), D-nul Luca O. (psiholog),D-na Negriuc M.(psigolog), D-na Țibuleac E. (kinetoterapeut), Dr. Rusu C.G. (medic de familie), D-na Ungurean C. (kinetoterapeut și maseur)
– beneficiarii independendenți au participat la diferite activități de grădinărit (schimbarea florilor ofilite și plantarea altor noi, săpat și udat rondul de flori), activități de menținere și refacere a abilităților de autoservire  și autogospodărire, activități de curățenie în curtea unității, au participat la activități de grup pentru stimulare cognitivă (șah, remmy, cărți, table, etc) au ajutat la așezat lemne în magazie sau au participat la pregătirea zarzavatului pentru iarnă.
– de asemenea, sunt organizate sesiuni lunare/bilunare, de informare a persoanelor asistate, pe diferite teme: activitatea curentă a centrului, informare privind planul de urgență, informare privind ghidul beneficiarului, carta drepturilor beneficiarului, a tipurilor de abuz, modalitățile de identificare și sesizare a eventualelor abuzuri sau alte forme de tratament degradant, formularea de sesizări și reclamații, activități privind un stil de viață sănătos, educație pentru sănătate, etc.
– lunar, sunt organizate sesiuni de consiliere în grup și individuale, pe diferite teme: menținerea unui stil de viață sănătos, participarea activă la diverse activități
– au fost reevaluate toate dosarele beneficiarilor, care cuprind următoarele documente: cererea de internare, hotărârea de admitere, contractul de furnizare servicii, angajamentul de plată, documente de venit, acte de identitate, ancheta socială, acordul beneficiarului privind prelucrarea datelor cu caracter personal, plan individualizat de asistență și îngrijire, plan de intervenție, fișă de evaluare/reevaluare individuală, fișă de monitorizare servicii, fișă de reevaluare a stării de sănătate, fișă de consiliere socială și psihologică, fișă de evaluare socio-medicală (geriatrică), evaluare psihologică.
– au fost intocmite și aplicate tuturor beneficiarilor chestionare de măsurare a gradului de satisfacție a beneficiarilor, chestionare privind identificarea și semnalarea cazurilor de abuz și neglijență.
– a fost revizuit manualul de proceduri, care cuprinde: procedura de admitere, procedura de încetare servicii, procedura privind suspendarea acordării serviciilor, procedura privind asistența persoanelor în stare terminală sau în caz de deces, procedura privind identificarea, semnalarea și soluționarea cazurilor de abuz și neglijență, procedura privind măsurarea gradului de satisfacție al beneficiarilor, procedura privind sesizările și reclamațiile.
– au fost completate la zi, toate registrele, și anume: registru de evidență beneficiari, registru de evidență a programelor de recuperare/reabilitare funcțională, registru de evidență a ieșirilor/deceselor beneficiarilor, registru de perfecționare a personalului, registru de informare a beneficiarilor, registru de procese verbale a comisiei de admitere în unitate, registru de notificarea incidentelor deosebite, registru privind protecția împotriva abuzurilor și neglijării, registru de evidență a dosarelor personale ale beneficiarilor arhivate.
– săptămânal, pe baza unui program prestabilit, beneficiarii participă la terapii de recuperare și reabilitare funcțională și neuropsihică în scopul menținerii sau ameliorării autonomiei funcționale a beneficiarului
– au fost organizate sesiuni de intruire a personalului privind cunoașterea și combaterea formelor de abuz și neglijare, cunoașterea procedurilor utilizate în unitate, etc
– beneficiarii care se pot deplasa s-au implicat în diverse activități la microferma unității, au participat la activități de grădinărit : plantarea de flori, săpat și udat rondul de flori, au participat la activități de menținere și refacere a abilităților de autoservire și autogospodărire, activități de curățenie în curtea unității
– beneficiarii au sărbătorit ,,Ziua Unirii Principatelor Române,, servindu-se suc și tort și intonând hora unirii
– participarea la grătare, în aer liber, cu toți beneficiarii, atunci când vremea a fost prielnică
– cu ocazia zilei de 1 și 8 Martie s-au oferit mărțișoare beneficiarilor iar doamnele din unitate au fost felicitate și au primit flori
– s-a realizat curățenia de Paști și a pregătirilor necesare acestei mari sărbători (oua, miel, cozonac, pască, sarmale, etc)
– cu ocazia diferitelor sărbători (Sf. Andrei, Sf. Dumitru, Sf. Maria, Sf. Petru și Pavel, Sf. Gavril și Mihail, Sf. Ioan, etc) au fost sărbătoriți cei în cauză, servindu-se suc și tort.

discuţii cu beneficiarii din cămin pe diverse teme şi instruirea lor cu privire la regulamentul de ordine interioară, codul etic, carta drepturilor, manualul de proceduri, etc
– efectuarea curăţeniei la rondul de flori, prin plivirea straturilor,curăţarea pavajului în curte
– participarea la masa de Crăciun împreună cu beneficiarii și personalul de serviciu
– decorarea căminului cu instalaţii electrice, ghirlande, pom, etc cu ocazia Sărbătorii Crăciunului
– consiliere spirituală oferită de preoţi sau pastori, respectându-se credinţa şi religia fiecăruia
– pregătirea produselor pentru toamnă: zarzavat, murături, dulceţuri, etc
– participarea şi iniţierea câtorva beneficiari la diferite jocuri recreative (table, şah)

ACTIVITĂŢI NEPLANIFICATE ŞI REALIZATE:
consultații de specialitate a câtorva beneficiari la Spitalul Județean Suceava, Policlinica Bethesda
s-au achiziţionat lenjerii, haine, mobilier,  acolo unde a fost cazul
participarea la slujba de înmormântare în cazul decesului unor beneficiari
în cazul celor decedați și care nu aveau familii, unitatea a pregătit toate demersurile necesare înmormântării și s-a ocupat de funeralii, iar în situația celor cu familii, acestea au fost ajutate cu pregătirile, o parte din personalul căminului participând la serviciile de înmormântare.

Principiile care au stat la baza furnizării serviciilor sociale în cămin sunt următoarele:

  • Respectarea drepturilor şi a demnităţii asistaţilor
  • Asigurarea autodeterminării şi a intimităţii persoanelor vârstnice
  • Asigurarea dreptului de a alege
  • Abordarea individualizată şi centrarea pe persoană
  • Participarea persoanelor asistate la luarea deciziilor în ceea ce le priveşte
  • Cooperarea şi parteneriatul cu alte instituţii publice sau private în vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite
  • Confidenţialitatea
  • Combaterea abuzului asupra asistaţilor
  • Nediscriminarea şi egalitatea de şanse

Cu o capacitate de 34 de locuri, Căminul pentru persoane vârstnice din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, a furnizat servicii sociale unui număr de 62 de persoane în anul 2021 dintre care 34 beneficiari au fost constanți, 8 beneficiari  au decedat,   14 beneficiari au venit în cămin, 6 persoane au plecat acasă, la cerere, sau în alte instituții de profil. Căminul a funcționat întreaga perioadă  la  capacitatea maximă. Beneficiarii provin din 6 judeţe şi anume: Suceava, Iaşi, Brașov, Constanţa, Bacău, Ialomița. La acest moment, pe lista de  aşteptare se află un număr de 42 cereri în așteptare

Serviciile au fost furnizate de către o echipă pluridisciplinară formată din oameni sensibili, harnici şi responsabili, angajaţi cu contract de muncă sau activând pe bază de voluntariat. Structura de personal cuprinde: președinte, administrator, contabil, medic de familie, medic diabet, nutriție și boli metabolice, medic psihiatru, asistent social, psiholog, kinetoterapeut, 5 asistente medicale, două bucătărese, 6 infirmiere/îngrijitoare, 4 paznici, angajaţi cu contract de muncă si de voluntariat.
S-au realizat fișe de consiliere psihologică și socială, planuri de integrare socială, s-au aplicat chestionare privind analiza gradului de satisfacție al beneficiarilor, chestionare de identificare a diferitelor forme de abuz, au fost consiliați anumiți membri ai unor familii pentru soluționarea diverselor probleme și pentru creșterea calității vieții persoanei vârstnice, au fost realizate ședințe lunare cu beneficiarii și cu angajații unității pe diverse teme.

În mod constant, s-a acordat atenție implicării beneficiarilor în toate activitățile desfășurate în cămin: de la elaborarea planului de intervenție, luarea deciziilor în ce privește organizarea activităților la menținerea ordinii și a curățeniei, pregătirea meniului de sărbători, participarea la diverse activități de petrecere a timpului liber, participarea beneficiarilor la ședințele lunare organizate în unitate.

S-a păstrat legătura telefonic, în mod constant, cu familiile sau prietenii beneficiarilor. A fost facilitată, de asemenea, comunicarea beneficiarilor cu familiile si apropiaţii.
Accesul personalului de specialitate la cursuri şi seminarii pe tema îngrijirii persoanelor vârstnice, s-a realizat on-line.
În unitate am reuşit, în mare măsură, să dezvoltăm o atmosferă de familie, în care personalul şi beneficiarii au relaţii bazate pe respect reciproc, încredere şi empatie.

În ce priveşte informarea opiniei publice şi a factorilor interesaţi despre activitatea ce se desfăşoară în cămin: a fost îmbunătățit site-ul unității, există pagină proprie de Facebook, au fost redactate pliante ce cuprind o prezentare generală a unității, scopul, serviciile oferite, facilități, etc, am transmis rapoarte de activitate, am primit vizite de la şi am făcut vizite la unităţi de profil din zonă şi am împărtăşit din experienţa noastră celor interesaţi în a începe proiecte similare.

Președinte,
Pușcașu Gabriela

Asistent social,
Ciocan Angela